Povestea vinului ofera o imagine completa a istoriei acestei milenare plante - vita-de-vie - si a darului ei de pret, vinul. Practic, istoria vinului se confunda cu insasi istoria umanitatii.
Aceasta licoare miraculoasa a castigat o popularitate uriasa in ultimele doua decenii, si asta datorita calitatilor sale mereu imbunatatite. Prezenta carte ii ofera cititorului informatii detaliate despre tipurile de vita-de-vie, despre soiurile de struguri si perioadele lor de coacere, despre podgorie si munca in cadrul acesteia, cu tot ce implica ea. Un capitol aparte este dedicat tehnologiei de fabricare a vinului si celor mai apreciate sortimente de vinuri, un altul particularitatilor celor mai importante zone viticole ale lumii.
Fiind un produs sensibil, manevrarea vinului se face cu delicatete: de la calitatea dopului si a tirbusonului la turnarea intr-un anumit pahar, de la temperatura ideala la care se bea vinul pana la depozitarea lui, dar si prezentarea defectelor care pot aparea, totul este tratat in detaliu.
Vinul - de la strugure in pahar - Tot ce trebuie sa stim despre vin va trezi, cu siguranta, atat interesul gurmandului cat si al specialistului enolog, care se vor convinge, lecturand aceasta carte, cat de mult ii datoreaza vinului civilizatia umana.